Un implant în creier îți va permite să comunici direct cu calculatorul

de: Bogdan Cristea
20 01. 2016

Americanii de la DARPA vor să creeze un implant pentru creier cu ajutorul căruia oamenii vor putea să comunice cu calculatoarele.

În viitor, statul la calculator ar putea să devină o metodă secundară prin care poți interacționa cu calculatorul. Cei de la DARPA au dat startul unui proiect prin care vor să creeze un implant revoluționar pentru creier. Cu ajutorul acestuia, oamenii ar putea în viitor să comunice direct cu calculatoarele. După cum scrie publicația The Next Web, acesta ar avea dimensiunea unui cub de gheață, iar pentru a permite creierului uman să comunice cu un calculator, s-ar folosi de codul binar.

Care ar fi beneficiile unui astfel de program? În primul rând, munca cercetătorilor în domeniul neuroștiinței ar fi ușurată, aceștia capacitatea de a efectua studii mult mai avansate decât în prezent. De asemenea, implantul i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să descopere noi terapii prin care pot fi tratate afecțiunile sistemului vizual și ale sistemului auditiv. Din câte se pare, implantul ar putea furniza imagini vizuale creierului la o rezoluție chiar mai bună decât cea oferită de telefoanele 4K din prezent.

”Pentru a accelera procesul, programul NESD (Neural Engineering System Design) vrea să recruteze o echipă diversă de experți în industrie, dispuși să ofere servicii de fabricarea și proprietate intelectuală cercetătorilor NESD pe o bază pre-competitivă. În fazele ulterioare ale programului, acești parteneri ar putea ajuta în procesul de tranziție al tehnologiilor rezultate către spațiile comerciale”, au scris cei de la DARPA pe site-ul oficial.